De ce fluctueaza preturile in transportul maritim de la o saptamana la alta?
Dacă ai cerut vreodată două oferte de transport maritim la distanță de câteva săptămâni, probabil ai observat deja: prețurile nu sunt aceleași.
Și nu, nu e pentru că „s-a schimbat ceva peste noapte”, ci pentru că în spate sunt mai mulți factori care influențează costul.
Unul dintre cele mai importante lucruri este disponibilitatea containerelor.
Când sunt multe mărfuri de transportat și mai puține containere, prețurile cresc. Simplu.
Apoi, contează foarte mult perioada.
În lunile aglomerate sau înainte de sărbători, cererea crește și, automat, și tarifele.
Mai este și partea de combustibil.
Navele consumă mult, iar orice creștere de preț se reflectă rapid în costuri.
La fel de importante sunt porturile.
Fiecare vine cu propriile taxe de manipulare și operare, iar unele pot influența destul de mult prețul final.
Și, bineînțeles, ruta.
Cu cât e mai lungă sau mai aglomerată, cu atât costul poate fi mai mare.
Pe scurt, în transportul maritim nu plătești doar drumul pe mare,
ci tot procesul din spate.
Dacă vrei să știi exact cât te-ar costa un transport în cazul tău, noi suntem aici sa îți explicăm totul clar, de la început. Fără surprize pe parcurs.
O zi rock!
Echipa Rock Trans Spedition – Together We Rock
