• Home
  • Noutati
  • Oportunități pentru antreprenoarele românce în 2024 prin programul Femeia Antreprenor

Oportunități pentru antreprenoarele românce în 2024 prin programul Femeia Antreprenor

Pentru că majoritatea companiei RockTrans este compusă din femei, suntem cu atât mai motivate să povestim astăzi despre cum în 2024, antreprenoarelor românce vor avea din nou ocazia de a accesa fonduri nerambursabile substanțiale prin programul “Femeia Antreprenor”. Anunțat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), acest program național multianual este dedicat dezvoltării culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM. Se pot obține până la 200.000 de lei per firmă, reprezentând o oportunitate vitală pentru consolidarea și expansiunea afacerilor conduse de femei.

Un an de alegeri și sprijin antreprenorial

Anul 2024, un an cu patru tururi de alegeri, va vedea o concurență intensă în lansarea programelor suportate de fonduri europene și naționale. MEAT a publicat un proiect de procedură pentru implementarea acestei inițiative la 1 Martie, propunând un cadru detaliat pentru sprijinirea antreprenoarelor. Comparativ cu edițiile anterioare, schema de ajutor de minimis propusă va dura până la 31 decembrie 2027, cu plăți efectuate până la sfârșitul anului 2028. Bugetul total estimat pentru perioada 2024 – 2027 este de 800 de milioane de lei, cu o alocație pentru 2024 stabilită la 200 de milioane de lei.

Condiții și Beneficii

Programul, cu un număr estimat de 4.000 de beneficiari până în 2027, a stabilit condiții clare pentru participanți. Firmele eligibile trebuie să creeze cel puțin două locuri de muncă cu normă completă, pe perioadă nedeterminată, și să mențină aceste joburi pentru cel puțin 12 luni după emiterea acordului de plată. O inovație a ediției 2024 este punctajul suplimentar acordat firmelor care își desfășoară activitățile în incubatoare de afaceri autorizate sau care mențin noile locuri de muncă timp de cel puțin 30 de luni.

Investiții Eligibile și Restrictii

Antreprenoarele pot folosi fondurile pentru cheltuieli diverse, incluzând salariile, utilitățile, contabilitatea și cheltuielile de chirii, cu suma forfetară pentru acestea crescând de la 30.000 de lei la 60.000 de lei în 2024. De asemenea, se pot aloca maximum 10.000 de lei pentru consultantul care elaborează proiectul, cu condiția ca orice sumă suplimentară să fie suportată din resurse proprii ale firmei.

Printre cheltuielile eligibile se numără achiziția de echipamente tehnologice, spații de lucru și activități de promovare digitală. Excluderile includ cheltuieli pentru activități precum minarea de criptomonede și videochat.

#togetherwerock

La RockTrans, susținem și celebrăm inițiativele ce amplifică rolul femeilor în antreprenoriat. Programul Femeia Antreprenor 2024 este un pas mare în această direcție, nu doar pentru afacerile noastre, dar pentru întreaga comunitate economică din România. Împreună, construim un viitor mai prosper. Și nu uitați un lucru extrem de important: suntem aici pentru a vă ajuta să atingeți succesul în transportul de marfă.

  • Share:

admin